Acatistul Sfântului Duh





Condac 1:
Veniți toți credincioșii să preaslăvim pogorârea Sfântului Duh. Cel Care din sânurile Tatalui a purces asupra Apostolilor, acoperind ca și cu niște ape pămantul de cunoștința lui Dumnezeu și învrednicind de harul cel de viață făcător al învierii și de slava cea de sus pe cei ce aleargă la El întru curățire, sfințind și îndumnezeind pe cei ce strigă: Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și te sălașluiește întru noi!
Icos 1:
Îngerii cu fețe luminoase în ceruri neîncetat slavoslovesc pe Duhul cel Sfânt, după cuviința datorată Izvorului vieții și Luminii celei Nematerialnice. Dimpreuna cu ei Te preaslăvim și noi, Duhule Necuprins cu mintea, pentru milele Tale cele ascunse, și cu smerenie ne rugăm să fim adăpostiți sub adumbrirea Ta cea fericită:
Vino, Lumină Adevărată, Duhovnicească bucurie;
Vino, Nor Purtător de rouă și Negraită Frumusețe;
Vino și primește ca pe un miros de bună mireasmă duhovnicească lauda noastră;
Vino și dă-ne nouă să ne împărtășim de bucuria purcederii Tale;
Vino și înveselește-ne cu îmbelșugarea darurilor Tale;
Vino, Veșnicule Soare neapropiat și întru noi Îti fă locaș;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și Te sălășluieste întru noi!
Condac 2:
În chipul limbilor de foc, întru lumină și suflare de vânt de bucurie făcătoare, pogorându-Se Duhul cel Sfânt peste Apostoli și de văpaia lui fiind cuprinși, chemat-au pescarii întreaga lume la Biserica lui Hristos; necazuri și nevoi răbdând cu bucurie pe pământ și pe ape, de morțile cele cumplite nu se spăimântau, în tot pământul ieșind vestirea cântarii lor, celei de Dumnezeu insuflate: Aliluia!
Icos 2:
Potir de ploaie dătător, izvorâtor de foc, care pe muntele Sionului ai purces asupra Apostolilor, Ție cântare îți aducem, pe Tine Te binecuvântam și Îți mulțumim Tie, Dumnezeule, Duhule Sfinte:
Vino, Cela Ce Sfânt ești și Biserica o păzești;
Vino și dă un suflet și o inimă celor ce cred în Tine;
Vino și aprinde evlavia noastră cea rece și neroditoare;
Vino și risipeste negura necredinței și a răutății, care se îndesește pe pamânt;
Vino și călăuzește pe toți pe drumul vieții celei drepte;
Vino și ne povățuiește la tot adevărul;
Vino, Ințelepciune neajunsă, și cu judecățile cele de Tine știute, mântuiește-ne;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și Te sălășluiește întru noi!
Condac 3:
O, Prea Adâncă Taină! Dumnezeule, Duhule necuprins cu mintea, Care împreună cu Tatăl și cu Fiul toate le-ai zidit! Tu care ai împodobit cetele îngerilor de sus, întru locasul luminii celei neapropiate. Tu ai chemat la ființă, cu strălucirea slavei, cetele de foc ale luminătorilor cerești. Unind Tu trupul și sufletul într-o minunată alcătuire, zidit-ai neamul omenesc; pentru aceasta toată suflarea Ta laudă și cântă: Aliluia!
Icos 3:
Alfa și Omega, Începutule și Sfârșitule, Tu, Veșnicule Duh, cu necuprinsa putere a purtării deasupra apelor și cu iubitoarea Ta îmbrățișare ai adus pe toți și pe toate la viață. Din suflarea Ta cea de viață făcătoare a răsărit, din genunea cea fără de chip, frumusețea lumii celei întâi zidite, pentru care îți strigăm:
Vino la noi Prea înțeleptule Ziditor al lumii;
Vino, Cela ce esti Mare în micuța floare, ca și în luminătorii cerului;
Vino, Felurime negrăită și Frumusețe veșnică;
Vino și luminează întunecata netocmire a sufletului meu;
Vino și ne arată pe noi zidire nouă în Hristos;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și Te sălășluiește în noi!
Condac 4:
O, Duhule Preabun și Neajuns, din care izvorăște sfințenia! Tu ai înveșmântat-o pe Preacurata Fecioară Maria cu strălucirea orbitoare și neapropiată a Dumnezeirii Tale, făcând-o Maică a lui Dumnezeu Cuvântul, Împarateasă a îngerilor, spre mântuirea oamenilor. Cu puterea cea mai presus de lume, Tu i-ai umbrit pe prooroci și apostoli, Tu i-ai purtat până la al treilea cer, Tu le-ai rănit inimile cu frumusețea cea de sus, punând în graiul lor îndemn înflăcărat, cu care aduc pe oameni la Dumnezeu. Tu îi preschimbi pe cei păcătoși, iar ei, plini fiind de arzătoare bucurie, îți cântă: Aliluia!
Icos 4:
Prin Duhul Sfânt totul viază, și cu puterea Lui se va ridica spre învierea cea de obște toată zidirea, în ceasul de pe urmă al veacului acesta și cel dintâi al veacului ce va sa vie. Ridică-ne atunci din groapă, Preabunule, Mângâietorule, nu spre osândă, ci spre a ne împărtăși de fericire, întru Dumnezeiasca lumină, cu Sfinții toți, cu părinții și apropiații noștri.
Vino dar, și de a sufletului moarte ne izbăvește;
Vino, și înainte de sfârșitul nostru, ne îndestulează cu Trupul și Sangele Mântuitorului Hristos;
Vino și dă-ne să adormim în pace, cu cuget neîntinat;
Vino și luminoasă fă scularea noastră din somnul morții;
Vino și ne învrednicește să privim cu bucurie la norii veșniciei;
Vino și fă-ne fii ai nestricăciunii;
Vino și luminează atunci ca un soare, trupurile noastre cele fără de moarte;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și te sălășluiește întru noi!
Condac 5:
Auzind glasul Tău: “Dacă cineva însetează, să vină la Mine și să bea”, rugămu-Te, Fiule al lui Dumnezeu, astâmpără-ne setea de viața duhovnicească și dă-ne apa vieții. Revarsă asupră-ne unda harului Duhului Sfânt, Cel ce împreună cu Tine are izvor în Tatăl, ca sa nu mai însetăm în veac, toți cei ce cântăm cu umilință: Aliluia!
Icos 5:
Nestricăciosule și Neziditule, Veșnicule, Prea Înduratule Duh, Apăratorule al celor drepți, Curățitorule al păcătoșilor, slobozește-ne de orice întinăciune, ca strălucirea luminii harului Tău să nu se strice întru noi, cei care Îti cântăm:
Vino, Preabunule și dă-ne umilință și izvoare de lacrimi;
Vino și ne învață să ne închinăm Ție în Duh și în adevăr;
Vino, Preaînaltule Adevăr, și lămurește îndoielile sărăcăcioasei noastre înțelegeri;
Vino, Viață Neîmbătrânitoare, și ne primește din strâmtoarea veacului acesta pământesc;
Vino, Lumină Veșnică, și se vor risipi toate nălucirile și spaimele;
Vino, Putere veșnic nouă, împrospătându-i pe copiii tăi cei osteniți;
Vino, Nemărginită Bucurie, și uitate vor fi vremelnicele întristări;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și Te sălășluiește întru noi!
Condac 6:
Saltă, fiică a luminii, Sionule, Sfântă Maică! Împodobită, slăvită Mireasă, cu cerurile împreună, strălucitoare Biserică sobornicească a lui Hristos! Asupră-ți odihnește Duhul Cel Preasfânt, Care tămăduiește neputințele, împlinește lipsurile, dăruiește viață celor morți și îi aduce la viața veșnică pe toți cei ce cu cuviință și cu dreptate strigă: Aliluia!
Icos 6:
“În lume necazuri veți avea”, a zis Mântuitorul. Unde vom afla alinare și cine ne va mângâia? Tu, Duhule Mângâietor, Însuți dezleagă întristarea noastră! Mijlocește pentru noi cu suspinuri negrăite și ușurează inimile celor care te roagă:
Vino, Dulce răcoare a celor osteniți și împovărați;
Vino, Împreună Grăitorule cu cei întemnițați și Adăpostul celor prigoniți;
Vino, și miluiește pe cei slăbănogiți de sărăcie și de foamete;
Vino și tămăduiește patimile trupurilor și sufletelor noastre;
Vino și cercetează pe toți cei care însetează de lumina Ta;
Vino și alină întristarea noastră cu nădejdea veșnicei bucurii;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și Te sălășluiește întru noi!
Condac 7:
“Celui care hulește împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta aceasta nici în veacul acesta, nici în cel viitor”, a spus Domnul. Ascultând acest cuvânt străin ne cutremurăm, ca nu cumva să fim judecați cu cei neascultători și cu luptătorii împotriva lui Dumnezeu. Nu lăsa, Duhule Sfinte, inima noastră sa se plece spre cuvinte de vicleșug. Întoarce din schisme, eresuri și necredință pe toți cei rătăciți, iar pe întâii născuți ai Bisericii Tale învrednicește-i să cânte în vecii vecilor: Aliluia!
Icos 7:
Când S-a îndepărtat Duhul Sfânt de la Saul, atunci spaima și neliniștea l-au cuprins, iar întunericul deznădajduirii l-au coborât în cele mai de dedesubt; așa mi s-a întâmplat și mie în ziua întristării și împietririi cugetului meu, căci m-am îndepărtat de la lumina Ta; ci dă-mi a Te chema necontenit, Ocrotirea sufletului meu până ce lumina Ta mă va lumina pe mine, cel împuținat la suflet:
Vino dar, și nu mă lepăda pentru cârtirea și nerăbdarea mea;
Vino și potolește cumplita vijelie a tulburării și aprinderii;
Vino și odihnește pe cei necăjiți de strâmtorile vieții;
Vino și îmblânzește inima în ziua împietririi și a mâniei;
Vino și surpă urzelile, tulburările și spaimele duhurilor întunericului;
Vino și dă-ne cu suflarea Ta, inimă zdrobită, ca prin răbdare să mântuim sufletele noastre;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și te sălașluiește întru noi!
Condac 8:
Mântuiește-ne, Cerescule Părinte!Săraci suntem, neputincioși și orbi, și goi duhovnicește!
Dăruiește-ne aurul Tău, cel curățit în foc, cu veșmânt alb acoperă rușinea noastră, vindecă ochii noștri cu balsamul Tău. Pogoară și în vasele cele necurate ale sufletelor noastre harul Preasfântului Tău Duh, Cel de viață făcător, învrednicindu-ne bucuriei celei de a doua nașteri pe toți cei ce cântăm: Aliluia!
Icos 8:
Ca turnul Babel se prăbușește fericirea pământească. Jalnice sunt toate strădaniile omenești. Bine îmi este mie că m-ai smerit, că în păcate și în căderi mi-ai acoperit toată slăbiciunea și nimicnicia. Fără de Tine nimic nu putem face, dar nădăjduim că ne vom mântui prin harul Tau, grăind:
Vino dar, Unule Preaînteleptule Ziditor al vieții;
Vino și lămurește-ne căile Tale cele neînțelese;
Vino precum un fulger și luminează sfârșitul vieții pământești;
Vino și binecuvintează tot începutul bun pe care îl punem;
Vino și fii nouă ajutător la fapte bune;
Vino și luminează mintea noastră în ceasul descumpănirii;
Vino și dăruiește duh de pocaință, ca să se risipească prin aceasta scârbele ce stau să vină asupra lumii spre pedepsire;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și Te sălășluiește întru noi!
Condac 9:
Atât a iubit Dumnezeu lumea, ca și pe Fiul Său cel Unul Născut L-a dat , Care S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara, și Și-a întins pe Cruce mâinile Sale de Ziditor al lumii, iar prin Sângele Său răscumpărat-a din păcat și din moarte întreaga lume! Pentru aceea, toată zidirea așteptând libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu, cântă Tatălui care a iubit, Fiului care a răscumpărat și Duhului care a sfințit: Aliluia!
Icos 9:
Duhul Cel Făcător de viață, Care S-a pogorât asupra lui Hristos la Iordan, în chip de porumbel, a odihnit și asupra mea, când mă aflam la scăldătoarea Sfântului Botez; s-a întunecat însa lucrarea bunătății Sale din pricina greșelilor mele. Pentru aceea, precum așteapta zorii drumețul rătăcit noaptea în pădure, așa și eu însetez de razele Tale, Bunule, ca sa nu pier cu totul:
Vino dar, la cel pecetluit cu numele Tău cel înfricoșat;
Vino dar și ușurează cugetul chinuit și pârjolit fără cruțare;
Vino și înnoiește întru mine chipul Tău ce S-a întunecat;
Vino și risipește nălucirile cele născute din păcat;
Vino și mă învață să împărtășesc durerile cele străine;
Vino și pleacă-mă să iubesc întreaga Ta zidire;
Vino și dă-mi iarăși bucuria mântuirii Tale;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și Te sălășluiește întru noi!
Condac 10:
Duhul Sfânt naște a doua oară pe om spre viața veșnică. Duhul Sfânt însuflețeste pe mucenici, sfințește preoții, încununează pe cei drepți, face din pâine și din vin Însuși Dumnezeiescul Trup și Sânge al lui Hristos. O, adâncul bogăției și al înțelepciunii lui Dumnezeu! Dă-ne cununa darurilor Tale: Dragostea veșnică și atotiertătoare, care se întristează pentru păcătoși și vrea ca toți să fie mântuiți prin ea, ca niște fii ai luminii, pentru care strigăm: Aliluia!
Icos 10:
Cine ne va despărți de dragostea lui Dumnezeu? Scârba, sau strâmtoarea, sau prigoana, sau foamea, sau goliciunea, sau nevoia, sau sabia? Daca ne vom lipsi chiar de toate cele de pe pământ, avem moștenire nepieritoare în ceruri: ci dă-ne, Doamne, să Te iubim. nu cu cuvântul sau cu limba, ci cu fapta nemincinoasă și cu nevoința întregii vieți:
Vino, Atotputernicule Duh, și ne sporește credința atotbiruitoare;
Vino și ne dă îndrăzneală în rugăciune;
Vino și încălzește inimile, ca să nu se răcească dragostea noastră din pricina prea multor fărădelegi;
Vino și dă-ne să nu cădem în vreme de prigoană și de batjocorire a credinței;
Vino și ne păzește de ispite peste puteri și de sminteli;
Vino și înviază inimile noastre prin rourarea Ta;
Vino, tămăduiește-ne, sfințește-ne și ne ridică, Bunule, cu harul Tău;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și te sălășluiește întru noi!
Condac 11:
Acestea zice Domnul: “Vărsa-voi Duhul Meu peste tot trupul, și fiii și fiicele voastre vor prooroci, bătrânii voștri vise vor visa, iar tinerii voștri vor vedea vedenii”. Duhule Preadorit, dă-ne doar o fărâmitură de la masa fiilor celor aleși ai Mângâierilor Tale, celor care cu umilință strigăm: Aliluia!
Icos 11:
Acolo unde ai răsărit, fie și doar pentru o clipă, în locul cel de taină al sufletului, strălucind ca un fulger, neuitată este frumusețea descoperirii Tale, prin care se preschimbă, cu preschimbare dumnezeiască și înfricoșată cuviință, făptura cea din tina. Învrednicește-ne Bunule Mângâietor, încă din viața pământească să Te vedem cu inimă curată, noi, cei care strigăm:
Vino, Fulger Dătător de lumina veșniciei;
Vino și luminează-ne cu strălucirea cea neînserată;
Vino, Vistiernicul smereniei și Veselia celor blânzi;
Vino, Apă Vie, răcorește-ne arșita patimilor;
Vino, că departe de Tine nu aflăm liniște și tihnă;
Vino, ca împreună cu Tine pretutindeni este Împărăția Cerurilor;
Vino și întiparește-ne în suflet chipul Tău cel ca de soare;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și Te sălășluiește întru noi!
Condac 12:
Râu nesecat al harului, Cela Ce ierți păcatele, Duhule Sfinte! Primește rugăciunea noastră pentru întreaga lume, pentru cei credincioși și pentru cei necredincioși și pentru fiii neascultării; întoarce-i la Tine și pe toți adună-i în Împărăția Sfintei Treimi, ca să se rușineze de Tine și cel din urmă vrajmaș - moartea - iar lumea, renăscută din focul cel curățitor, să cânte cântarea cea nouă a nemuririi: Aliluia!
Icos 12:
Văd cu duhul cetatea lui Dumnezeu – Ierusalimul Ceresc - ca pe o mireasă împodobită, cu chip de soare, în sărbătoare. Aud săltarea drepților la Cina Domnului, aud glasurile îngerilor și pe Prealuminatul nostru Domn Hristos între aleșii Sai, iar durerea, întristarea și suspinarea au pierit. Împărate Ceresc, Duhule Sfinte, învrednicește-ne prin înșeptita cunună a darurilor Tale să ne împărtășim în Domnul de bucuria veșnica, noi, cei care strigăm:
Vino, Bunule, și trezește în noi setea de viața de dincolo de mormânt;
Vino și aprinde în inimile noastre dorirea vieții veacului celui adevărat;
Vino și ne descoperă bucuria Împărăției celei ce va să vină;
Vino și dă-ne strălucirea ca zapada a curăției;
Vino și umple-ne cu strălucirea Dumnezeirii;
Vino și ia-ne la nunta Mielului;
Vino și ne învrednicește să împărățim în slava Ta cea veșnica;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și Te sălășluiește întru noi!
Condac 13:
O, noian purtător de lumină al iubirii celei mântuitoare, Duhule Făcător de viață! Încălzește cu suflarea venirii Tale neamul omenesc cel înghețat întru fărădelegi, grabește pieirea răului cu nepătrunsele Tale judecăți și ne descoperă cum să prăznuim în veșnicie adevărul cel Dumnezeiesc, astfel ca sa fie Dumnezeu totul întru toate, și cele cerești și cele pământești și cei izbaviți din iad, dimpreună să cânte: Aliluia!
Icos 1:
Îngerii cu fețe luminoase în ceruri neîncetat slavoslovesc pe Duhul cel Sfânt, după cuviința datorată Izvorului vieții și Luminii celei Nematerialnice. Dimpreuna cu ei Te preaslăvim și noi, Duhule Necuprins cu mintea, pentru milele Tale cele ascunse, și cu smerenie ne rugăm să fim adăpostiți sub adumbrirea Ta cea fericită:
Vino, Lumină Adevărată, Duhovnicească bucurie;
Vino, Nor Purtător de rouă și Negraită Frumusețe;
Vino și primește ca pe un miros de bună mireasmă duhovnicească lauda noastră;
Vino și dă-ne nouă să ne împărtășim de bucuria purcederii Tale;
Vino și înveselește-ne cu îmbelșugarea darurilor Tale;
Vino, Veșnicule Soare neapropiat și întru noi Îti fă locaș;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și Te sălășluieste întru noi!
Condac 1:
Veniți toți credincioșii să preaslăvim pogorârea Sfântului Duh. Cel Care din sânurile Tatalui a purces asupra Apostolilor, acoperind ca și cu niște ape pămantul de cunoștința lui Dumnezeu și învrednicind de harul cel de viață făcător al învierii și de slava cea de sus pe cei ce aleargă la El întru curățire, sfințind și îndumnezeind pe cei ce strigă: Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și te sălașluiește întru noi!

Rugăciune către Sfântul Duh
(a Sfântului Simeon Noul Teolog)
Vino, Viaţa cea veselă şi veşnică şi dreaptă, cea atotţiitoare, întru-tot-Sfinte şi De-Viaţă-Făcătorule şi Ziditorule Duh, Cela ce eşti întru aceeaşi cinste cu Stăpânirea Tatălui şi a Fiului, Care au această egalitate şi dumnezeire şi unitate de socotinţă în Trei Feţe.
Vino, Doamne al meu, Tu, pe Care Te-a dorit şi te doreşte ticălosul meu suflet! Vino, Cel ce Te-ai făcut Însuţi dorinţa întru mine şi m-ai făcut a Te dori pe Tine, Cel cu totul neapropiat. Vino, bucuria mea cea neîncetată şi desfătarea şi slava mea, viaţa mea, mângâierea sufletului meu.
Fă-Te cu mine un duh, Preabunule Stăpâne, fără de amestecare, fără de mutare, fără de schimbare. Dumnezeule cel peste Toate, fă-Te mie Însuţi toate întru toate, hrană negrăită şi cu totul nemistuită, care de-a pururea se revarsă în buzele sufletului meu şi curge în izvorul inimii mele; îmbrăcămintea care străluceşte şi cu totul arde pe draci. Curăţia care mă spală pe mine prin nestricăcioase şi sfinte lacrimi, pe care venirea Ta le dăruieşte celor la care vine. Fă-Te mie, Doamne, lumină neîncetată; şi soare neapus, în tot locul strălucindu-mă pe mine. Cela ce nu Te întorci de la nimenea din toţi. Ca să nu ne acoperim de întunericul păcatelor noastre, nevoind a veni către noi. Depărtează de la mine, Doamne, toată înălţarea cea pierzătoare şi-mi dă mie, Doamne, întreaga înţelepţire a ochilor. Pune limbii mele frâu. Arată auzirile mele bine supuse sfintelor Tale porunci. Dă-mi răbdare întru necazuri. Înţelepţeşte şi întăreşte inima mea întru împreună pătimire, întru milostivire, întru dragoste, întru smerită cugetare, în sinea mea şi către toţi, întru întoarcere dinspre lenevia şi trândăvia dracilor, în care ca în nişte dulceţi m-am desfătat. Dă-mi mie desluşire în gânduri, ca să aflu pe care dintre ele se cade mai mult a le alege. Dă-mi a cunoaşte uneltirile diavolului şi pe acestea împreună cu el a le lepăda; şi cu totul a-mi tăia voia mea şi a atârna cele ale mele de purtarea Ta de grijă şi de la aceasta a nădăjdui folosul. Căci la Tine este viaţa mea, mântuirea mea. Şi pe Tine Te binecuvântez şi Te slăvesc şi Ţie mă închin, împreună şi Celui fără de început al Tău Părinte şi Purcezător şi Celui de o veşnicie cu Tine şi de o fiinţă cu Tine al Lui Fiu, totdeauna, acum şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.
Acest Acatist al Sfântului Duh este foarte folositor tuturor celor care caută darurile Duhului Sfânt: înțelepciunea, înțelegerea, dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea, curăția, pe scurt orice om care dorește după viața veșnică în Hristos, dăruită prin Duhul Sfânt, Purtător de Viață și Dăruitor de lumină nemuritoare.

Rugăciune pentru vrăjmași

Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem! Vrăjmaşii m-au împins şi mai mult spre Tine, în braţele Tale, mai mult decât prietenii. Aceştia m-au legat de pământ şi mi-au răsturnat orice nădejde spre pământ. Vrăjmaşii m-au făcut străin faţă de împărăţiile pământeşti şi un locuitor netrebnic, faţă de pământ. Precum o fiară prigonită, aşa şi eu, prigonit fiind, în faţa vrăjmaşilor, am aflat un adăpost mai sigur, ascunzându-mă sub cortul Tău, unde nici vrăjmaşii, nici prietenii, nu pot pierde sufletul meu.
Doamne, binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem. Ei au mărturisit în locul meu păcatele mele în faţa lumii. Ei m-au biciuit, când eu m-am cruţat de biciuire. Ei m-au chinuit atunci când eu am fugit de chinuri.
Ei m-au hulit atunci când eu m-am măgulit pe mine însumi.
Ei m-au scuipat atunci când eu m-am mândrit cu mine însumi.
Când eu m-am făcut înţelept, ei m-au numit nebun.
Când m-am făcut puternic, ei au râs de mine ca de un pitic.
Când am vrut să conduc pe oameni ei m-au împins înapoi.
Când m-am grăbit să mă îmbogăţesc, ei m-au smucit înapoi cu mână de fier.
Când m-am gândit să dorm liniştit, ei m-au trezit din somn.
Când mi-am zidit casă pentru viaţă lungă şi liniştită, ei au răsturnat-o şi m-au izgonit afară. Într-adevăr vrăjmaşii m-au dezlegat de lume şi mi-au prelungit mâinile până la veşmântul Tău.
Binecuvântează Doamne pe vrăjmaşii mei!
Binecuvântează-i şi-i înmulţeşte; asmute-i şi mai mult împotriva mea, ca fuga mea spre Tine să fie fără întoarcere; ca să se rupă nădejdea mea în oameni ca pânza de păianjen; ca smerenia să împărăţească deplin în inima mea; ca inima mea să devină mormântul celor rele. Ca toată comoara mea să o aduni în ceruri. Ah, de m-aş elibera odată de autoamăgire, care m-a încâlcit într-o mreajă cumplită a vieţii înşelătoare!
Vrăjmaşii m-au învăţat să ştiu ceea ce puţin ştiu în lume: că omul nu are pe pământ vrăjmaşi afară de sine însuşi. Doar acela urăşte pe vrăjmaşi, care nu ştie că vrăjmaşi nu sunt vrăjmaşi, ci prieteni severi. De aceea, Doamne, binecuvântează pe prietenii şi pe vrăjmaşii mei! Sluga blestemă pe vrăjmaşi căci nu ştie, iar Fiul îi binecuvântează căci ştie. Fiul ştie că vrăjmaşii nu pot să se atingă de viaţa lui. De aceea El păşeşte liber între ei şi se roagă lui Dumnezeu pentru aceştia.
Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem!

Rugăciune la revărsatul zorilor

Doamne Cel Veşnic şi Făcătorule a toate, Care în bunătatea Ta cea nepătrunsă m-ai chemat la această viaţă, Care ai revărsat peste mine harul Botezului şi pecetea Duhului Sfânt, Care ai sădit în mine dorinţa de a Te căuta pe Tine, singurul adevăratul Dumnezeu, ascultă rugăciunea mea. N-am viaţă, nici lumină, nici bucurie, nici înţelepciune, nici tărie fără numai în Tine, Dumnezeule. Din pricina fărădelegilor mele nu îndrăznesc să-mi ridic ochii spre Tine. Dar Tu ai spus ucenicilor Tăi: "Tot ce veţi cere în rugăciune cu credinţă, veţi primi" şi: Orice veţi cere în numele Meu, voi face vouă". De aceea îndrăznind te chem: 
Păzeşte-mă de orice prihană a trupului şi a duhului. Învaţă-mă să mă rog cum se cuvine. Binecuvântează această zi pe care ai dat-o slugii Tale nevrednice. Cu puterea binecuvântării Tale fă-mă în stare să grăiesc şi să lucrez în toată vremea spre slava Ta cu duh curat, cu smerenie, răbdare, dragoste, blândeţe, pace, curaj şi înţelepciune, dându-mi de-a pururea seama de prezenţa Ta. Doamne Dumnezeule, în necuprinsa Ta bunătate, arată-mi calea voii Tale, şi dă-mi să umblu în faţa Ta fără de păcat. Tu Doamne, Tu ştii cele de care am nevoie. Cunoşti orbirea şi neştiinţa mea, cunoşti neputinţa şi stricăciunea sufletului meu, dar nici durerea şi întristarea mea nu-Ţi sunt ascunse Ţie. De aceea, te rog, ascultă rugăciunea mea şi prin Duhul Tău Cel Sfânt învaţă-mă calea pe care să merg; iar atunci când voinţa mea cea ticăloasă mă va conduce pe alte cărări nu mă cruţa Doamne, ci sileşte-mă să mă întorc spre Tine. Prin puterea iubirii Tale, fă-mă să mă ţin cu tărie de ceea ce este bine. 
Păzeşte-mă de tot cuvântul sau fapta care strică sufletul; de orice porniri care nu găsesc bună-plăcere înaintea Ta şi-l rănesc pe semenul meu. Învaţă-mă ce trebuie să spun şi cum trebuie să vorbesc. Dacă e voia Ta să nu răspund, fă-mă să tac în duh de pace, să nu întristez, nici să-i rănesc pe semenii mei. Aşează-mă în calea poruncilor Tale şi până la ultima mea suflare să nu mă laşi să rătăcesc departe de lumina îndreptărilor Tale, ca poruncile tale să fie singura lege a fiinţei mele pe acest pământ în veci. Doamne, rogu-Te, ai milă de mine. Păzeşte-mă în întristarea şi nenorocirea mea şi nu ascunde calea mântuirii de la mine. În nebunia mea, Dumnezeule, cer de la Tine lucruri multe şi mari. Dar îmi aduc pururea aminte de răutatea mea, de ticăloşia şi josnicia mea. Miluieşte-mă! 
Nu mă depărta de la Faţa Ta din pricina nevredniciei mele. Ci sporeşte în mine conştiinţa acestei nevrednicii şi dă-mi mie, celui mai rău dintre oameni, să te iubesc pe Tine aşa cum ai poruncit: din toată inima mea şi din tot sufletul meu şi din tot cugetul meu şi cu toată tăria mea: din toată ființa mea. Da, Doamne, prin Duhul Tău Cel Sfânt, învaţă-mă dreapta judecată şi cunoştinţă. Dă-mi să cunosc adevărul Tău înainte de a intra în mormânt. Ţine-mă în viaţă în această lume ca să-ţi pot aduce pocăinţă după vrednicie. Nu mă lua la jumătatea zilelor mele, nici când mintea mea e oarbă încă. Când Îţi va bineplăcea să pui capăt vieţii mele, dă-mi de veste dinainte ca să-mi pot pregăti sufletul să vină înaintea Ta. Fii cum mine, Doamne, în acel ceas înfricoșător şi dă-mi bucuria mântuirii Tale. Curăţeşte-mă de toate gândurile tainice, de toată răutatea ascunsă întru mine; şi dă-mi răspuns bun la scaunul de judecată. Doamne, în mare mila Ta şi necuprinsa Ta dragoste de oameni, ascultă rugăciunea mea! Amin.
(Rugăciune la revărsatul zorilor, a Părintelui Sofronie de la Essex)

Cuvânt la rugăciunea de la revărsatul zorilor, cuprins în cartea Rugăciunea, experiența vieții veșnice

Acatist pentru iertare

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh.Amin.

Slava tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Slava tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Slava tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !

Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti ; Vistierul bunatatilor si Datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte miluieste-ne pe noi.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Si acum si pururea si in vecii vecilor.Amin.

Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne curateste pacatele noastre. Stapane iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noaste, pentru numele Tau.

Doamne miluieste. Doamne miluieste. Doamne miluieste.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Si acum si pururea si in vecii vecilor.Amin.

Tatal nostru, Care esti in ceruti, sfinteasca-se numele Tau, vie imparatia Ta, faca-se voia Ta, precum in cer asa si pe pamant. Painea noastra cea de toate zilele, da-ne-o noua astazi. Si ne iarta noua gresalele noastre, precum iertam si noi gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel viclean.

Ca a Ta este imparatia, puterea si slava, a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor.Amin.

Pentru rugaciunile Sfintilor Parintilor nostri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi !Amin !

Miluieste-ne pe noi Doamne, miluieste-ne pe noi, ca nepricepandu-ne de nici un raspuns, aceasta rugaciune aducem Tie, ca unui Stapan, noi pacatosii robii Tai, miluieste-ne pe noi.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Si acum si pururea si in vecii vecilor.Amin.

Doamne, miluieste-ne pe noi, ca intru Tine am nadajduit ; nu te mania pe noi foarte, nici pomeni faradelegile noastre, ci cauta si acum ca un milostiv si ne izbaveste pe noi de vrajmasii nostri, ca Tu esti Dumnezeul nostru si noi suntem poporul Tau ; toti lucrul mainilor Tale si numele Tau chemam.

Si acum si pururea in vecii vecilor.Amin !

Usa milostivirii deschide-o noua, binecuvantata Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara, ca sa nu pierim cei ce nadajduim intru tine, ci sa ne mantuim prin tine din nevoi, caci tu esti mantuirea neamului crestinesc.

CREZUL
Cred intru Unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul, Facatorul cerului si al pamantului, vazutelor tuturor si nevazutelor.
Si intru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul Nascut, Care din Tatal s-a nascut mai inainte de toti vecii. Lumina din Lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut, nu facut ; Cel de o fiinta cu Tatal, prin Care toate s-au facut.
Care pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire S-a pogorat din ceruri si S-a intrupat de la Duhul Sfant si de la Maria Fecioara si S-a facut Om.
Si S-a rastignit pentru noi in zilele lui Pontiu Pilat si a patimit si S-a ingropat.
Si a inviat a treia zi, dupa Scripturi.
Si S-a inaltat la ceruri si sade de-a dreapta Tatalui.
Si iarasi va sa vina cu slava sa judece viii si mortii, a Carui imparatie nu va avea sfarsit.
Si intru Duhul Sfant, Domnul de viata Facatorul, Care de la Tatal purecede, Cela ce impreuna cu Tatal si cu Fiul este inchinat si slavit, care a grait prin prooroci.
Intru una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca Biserica.
Marturisesc un Botez intru iertarea pacatelor.
Astept invierea mortilor.
Si viata veacului ce va sa fie. Amin.

Doamne miluieste. Doamne miluieste. Doamne miluieste.

Psalmul 50
Miluieste-ma Dumnezeule, dupa mare mila Ta si dupa multimea indurarilor Tale, sterge faradelegea mea. Mai vartos ma spala de faradelegea mea si de pacatul meu ma curateste. Ca faradelegea mea eu o cunosc si pacatul meu inaintea mea este pururea. Tie Unuia am gresit si rau inaintea Ta am facut, asa incat drept esti Tu intru cuvintele tale si biruitor cand vei judeca Tu. Ca iata intru faradelegi m-a nascut maica mea. Ca iata adevarul ai iubit ; cele nearatate si cele ascunse ale intelepciunii Tale mi le-ai aratat mie. Stropi-ma-vei cu isop si ma voi curati, spala-ma-vei si mai vartos decat zapada ma voi albi. Auzului mei vei da bucuriesi veselie ; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Intoarce fata Ta de la pacatele mele si toate faradelegile mele sterge-le. Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule, si duh drept innoieste intru cele dinauntrul ale mele. Nu ma lepada de la fata Ta si Duhul Tau cel Sfant nu-L lua de la mine. Da-mi mie bucuria mantuirii Tale si cu duh stapanitor ma intareste. Invata-voi pe cei fara de lege caile Tale si cei necredinciosi la Tine se vor intoarce. Izbaveste-ma de varsarea de sange Dumnezeule, Dumnezeul mantuirii mele ; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Domane, buzele mele vei dechide si gura mea va vesti lauda Ta. Ca de-ai fi voit jertfa, Ti-as fi dat ; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu, duhul umilit ; inima franta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi. Fa bine, Doamne, intru bunavointa Ta, Sionului ; si sa se zideasca zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptatii, prinosul si arderile de tot ; atunci vor pune pe altarul tau vitei.
Prea Sfanta Treime, sufletul meu striga la Tine sa ma ajuti in a invata sa iert si sa primesc iertarea fara de care nu vom intra in iubire. Doar Tu ma vezi cat ma mint atunci cand spun ca am iertat si ca iubesc cu adevarat. Dar atata timp cat tin minte raul nu fac decat sa ma amagesc. Prea Sfanta Treime primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.
Condacul 1
Prea Sfanta Treime de toti slavita, sufletul meu se zbate sa invete iertarea, dar nu gaseste calea. Ma complic in vorbe, ma ratacesc in fapte, departandu-ma de la calea simpla a invataturilor Tale. Te rog pe Tine da-mi ajutor si spor in a ierta si a fi iertat. Prea Sfanta Treime primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.
Icosul 1
Tata, Fiule si Sfantule Duh, Treime Sfanta, mult am gresit in fata Ta si a creatiei Tale. Imi pare rau acum si cer iertare in fata Ta, a Cerurilor, a oamenilor, in fata a toata Creatia Ta si te rog ajuta la iertarea mea.
Treime Sfanta, cer iertare pentru toate faptele mele rele,
Treime Sfanta, cer iertare pentru toate gandurile mele rele,
Treime Sfanta, cer iertare pentru toate cuvintele mele rele,
Treime Sfanta, cer iertare pentru tot ce-am gresit crezand ca fac bine,
Treime Sfanta, cer iertare pentru toate ce nu le-am luat in seama,
Treime Sfanta, cer iertare pentru tot ce nu am invatat in viata,
Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.
Condacul 2
Prea Sfanta Treime si mult dorita, in fiecare zi iti marturisesc cate am gresit, dar las nemarturisite greselile pe care nu le vad. Treime Sfanta primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate. Cu gura spun ca am iertat, dar sufletul isi aduce mereu aminte raul. Doamne, strig din toata fiinta mea : Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.
Icosul 2
In fata ta nu pot minti, Tu stii tot ce fac si ce inca nu am facut, de Tine nu ma pot ascunde. Treime Sfanta, Dumnezeul meu cel bun, ajuta-ma sa ma regasesc, caci de mine ma ascund mintindu-ma. Treime Sfanta, asculta rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.
Treime Sfanta, cer iertare de la flori,
Treime Sfanta, cer iertare de la pomi,
Treime Sfanta, cer iertare de la iarba,
Treime Sfanta, cer iertare de la plante,
Treime Sfanta, cer iertare de la seminte si roade,
Treime Sfanta, cer iertare de la firul de nisip,
Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.
Condacul 3
In fata Ta, Dumnezeul meu in Treime Slavit, recunosc ca neiertarea de sine e cea mai grea, ca de nu voi intelege sa ma iert pe mine, cum voi putea ierta pe cei ce mi-au gresit si sa accept ca am fost iertat ?
Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.
Icosul 3
De mici invatam lucruri neimportante, cum sa reusim in viata, cum sa devenim conducatori, cum sa ajungem primii. Asa ajungem primii in pacate. Cat de tarziu aflam ca Dumnezeu e iubire si iertare.
Treime Sfanta, cer iertare de la soare,
Treime Sfanta, cer iertare de la luna si stele,
Treime Sfanta, cer iertare de la vant,
Treime Sfanta, cer iertare de la foc si apa,
Treime Sfanta, cer iertare de la ploaie si ninsoare,
Treime Sfanta, cer iertare de la vai si izvoare,
Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.
Icosul 4
Treime Sfanta, in acest ceas tarziu al vietii mele imi doresc sa aflu cu sufletul adevarul Tau. Pana acum am invatat adevarurile acestei lumi care sunt minciuna inaintea Ta. Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.
Treime Sfanta, cer iertare de la mama,
Treime Sfanta, cer iertare de la tata,
Treime Sfanta, cer iertare de la frati,
Treime Sfanta, cer iertare de la nasi,
Treime Sfanta, cer iertare de la copii,
Treime Sfanta, cer iertare de la toti oamenii de pe pamant.
Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.
Condacul 5
Treime Sfanta, Tu m-ai invatat prin sfintii Tai ca a ierta e dovada iubirii din fiecare. De am putea acum sa recunoastem cat de putin iubim. Cer ajutorul tau pentru toti oamenii de pe pamant si printre ei sa fiu si eu.
Icosul 5
Doamne, Tu stii ce imi doresc, dar nu ma por opri sa cer intelepciune pentru a vedea ce imi lipseste, pentru a intelege iertarea cea din adancul inimii si nu cea din minte. Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.
Treime Sfanta, cer iertare de la animale,
Treime Sfanta, cer iertare de la pasari,
Treime Sfanta, cer iertare de la toate vietatile pamantului,
Treime Sfanta, cer iertare de la bunele pierdute,
Treime Sfanta, cer iertare pentru toate relele nestiute,
Treime Sfanta, cer iertare de la toata Creatia Ta,
Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.
Condacul 6
Atat de mult am gresit ca nu-mi pot socoti greselile, dar cu voia Ta, Treime Sfanta, in fiecare zi, in minte mi se vor dezvalui, voi cere iertare si voi ierta. Ajuta-ma prin Ingeri si Arhangheli sa am putere in rugaciunea de iertare.
Icosul 6
Sufletul mei iti canta Tie, se roaga, iti plange, caci ce e mai bun in viata mea decat vorbirea cu Tine ? Si in aceset clipe imi dau seama cat de frumoasa e Creatia Ta si cat ma iubesti pe mine "omul". Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.
Treime Sfanta, cer iertare pentru tot ce am gresit,
Treime Sfanta, cer iertare pentru tot ce rau am vorbit,
Treime Sfanta, cer iertare pentru ce am invatat gresit,
Treime Sfanta, cer iertare pentru tot ce am inteles gresit,
Treime Sfanta, cer iertare pentru putina mea credinta,
Treime Sfanta, cer iertare pentru putina mea iubire,
Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.
Condacul 7
Treime Sfanta, iti multumesc pentru toate binecuvantarile si bucuriile din viata mea, pentru sanatate, pentru bunastare, dar Te rog sa ma ajuti sa inteleg mai mult si sa pot ierta ca sa fiu iertat. Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.
Icosul 7
Viata mea a fost plina de urcusuri si de caderi, dar in fiecare clipa mi-ai trimis ajutor prin ai tai ingeri pazitori, arhangheli vindecatori, puterile ceresti, sfinti si sfinte, dar eu orb fiind nu i-am vazut, surd fiind nu i-am auzit si cu inima impietrita nu i-am simtit. Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.
Treime Sfanta, cer iertare de la Ingeri,
Treime Sfanta, cer iertare de la Arhangheli,
Treime Sfanta, cer iertare de la Sfinti si Sfinte,
Treime Sfanta, cer iertare de la toate Puterile Ceresti,
Treime Sfanta, cer iertare de la Heruvimi si Serafimi,
Treime Sfanta, cer iertare de la toti Slujitorii Tai,
Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.
Condacul 8
Treime Sfanta, natura e supusa Tie, in afara de mine "omul" totul te asculta si lucreaza dupa legea ta. Eu ‘’omul’’ avand liberul arbitru ma pierd din neam in neam. Acum, in aceasta clipa, cu liberul meu arbitru, aleg sa te iubesc si sa-Ti slujesc. Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.
Icosul 8
Treime Sfanta, iti multumesc pentru ca, desi gresesc in fiecare zi, Tu ai grija de mine si am aperi neincetat, calauzindu-mi pasii catre lumina. Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.
Treime Sfanta, cer iertare de la Lumina,
Treime Sfanta, cer iertare de la Vointa,
Treime Sfanta, cer iertare de la Intuitie,
Treime Sfanta, cer iertare de la Memorie,
Treime Sfanta, cer iertare de la Credinta,
Treime Sfanta, cer iertare de la Bunastare,
Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.
Condacul 9
Treime Sfanta, oricat de multa rugaciune Ti-as aduce nu-ti pot multumi pentru toate bucuriile din viata. Acum imi doresc sa iert si sa iubesc, iubindu-Te cu toata fiinta mea, voi iubi intreaga Creatia Ta. Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.
Icosul 9
Treime Sfanta, de-am intelege toti ca iubirea e raspunsul la tot, am iesi in lumina cu inimile pline de bucurie si am trai in armonie. Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.
Treime Sfanta, cer iertare pentru vorbirea mea cea goala,
Treime Sfanta, cer iertare pentru nepasare,
Treime Sfanta, cer iertare pentru cat am mintit,
Treime Sfanta, cer iertare pentru suparare,
Treime Sfanta, cer iertare pentru cat am risipit,
Treime Sfanta, cer iertare pentru cat am lenevit,
Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.
Condacul 10
Treime Sfanta, in fiecare dimineata deschid ochii inimii spre Tine si Te rog sa ai grija de noi, sa calauzesti pasii nostrii pe drumul de lumina, ca sa ajungem toti la Tine. Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.
Icosul 10
Treime Sfanta, avem nevoie in fiecare clipa in timpurile de acum sa intelegem iertarea, sa invatam stiinta Ta vazuta si nevazuta si cu intelepciune de la tine sa facem pamant Rai. Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.
Treime Sfanta, cer iertare pentru atata neiubire,
Treime Sfanta, cer iertare pentru atata rautate,
Treime Sfanta, cer iertare pentru atata invidie,
Treime Sfanta, cer iertare pentru atata gelozie,
Treime Sfanta, cer iertare pentru atata nepasare,
Treime Sfanta, cer iertare pentru atata suferinta,
Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.
Condacul 11
Treime Sfanta, sper cu ajutorul tau sa iert tot ce m-a suparat, din adancul inimii sa scot tot ce-i intuneric si sa pun in loc iubire si lumina venite de la Tine. Lumina si iubirea ce mi Le-ai dat la inceput prin botez le-am pierdut pe drumul vietii. Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Icosul 11
Treime Sfanta, de as intelege mai bine iubirea de Dumnezeu as fi curat, nu as mai gresi si rataci prin viata. E de ajuns sa tin prima Ta lege caci in ea sunt cuprinse toate celelalte. Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.
Treime Sfanta, iert tot ce s-a gresit fata de mine,
Treime Sfanta, iert barbatii,
Treime Sfanta, iert femeile,
Treime Sfanta, iert copiii,
Treime Sfanta, iert prietenii si rudele,
Treime Sfanta, iert pe cunoscuti si necunoscuti,
Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.
Condacul 12
Treime Sfanta, Tu vi la fiecare din noi la timpul potrivit ca sa ne arati ca suntem intorsi cu spatele la Tine, noi crezand ca stam la picioarele Tale. Alunga ceata inimilor noastre si fa sa vedem unde ne aflam cu adevarat fiecare. Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.
Icosul 12
Treime Sfanta, Tu ai creat Universul si tot ce misca, in toate e scanteua divina. Toata Creatia Ta te esculta, eu ‘’omul’’ nu. Oare ce-mi lipseste sa inteleg frumusetea iubirii Tale ?
Treime Sfanta, cer iertare de la Univers,
Treime Sfanta, cer iertare de la Pamant,
Treime Sfanta, cer iertare de la munti,
Treime Sfanta, cer iertare de la ape,
Treime Sfanta, cer iertare de la soare,
Treime Sfanta, cer iertare din adancul meu la toate,
Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.
Condacul 13
Treime Sfanta, in fiecare zi imi cer iertare de la zidirea Ta si atunci, cand Pacea cea mai presus de cuvinte va umple inima mea voi sti ca primul pas e facut si ii voi face pe al doilea, sa incep a iubii. Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.
Treime Sfanta, in fiecare zi imi cer iertare de la zidirea Ta si atunci, cand Pacea cea mai presus de cuvinte va umple inima mea voi sti ca primul pas e facut si ii voi face pe al doilea, sa incep a iubii. Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.
Treime Sfanta, in fiecare zi imi cer iertare de la zidirea Ta si atunci, cand Pacea cea mai presus de cuvinte va umple inima mea voi sti ca primul pas e facut si ii voi face pe al doilea, sa incep a iubii. Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.
Icosul 1
Tata, Fiule si Sfantule Duh, Treime Sfanta, mult am gresit in fata Ta si a creatiei Tale. Imi pare rau acum si cer iertare in fata Ta, a Cerurilor, a oamenilor, in fata a toata Creatia Ta si te rog ajuta la iertarea mea.
Treime Sfanta, cer iertare pentru toate faptele mele rele,
Treime Sfanta, cer iertare pentru toate gandurile mele rele,
Treime Sfanta, cer iertare pentru toate cuvintele mele rele,
Treime Sfanta, cer iertare pentru tot ce-am gresit crezand ca fac bine,
Treime Sfanta, cer iertare pentru toate ce nu le-am luat in seama,
Treime Sfanta, cer iertare pentru tot ce nu am invatat in viata,
Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.
Condacul 1
Prea Sfanta Treime de toti slavita, sufletul meu se zbate sa invete iertarea, dar nu gaseste calea. Ma complic in vorbe, ma ratacesc in fapte, departandu-ma de la calea simpla a invataturilor Tale. Te rog pe Tine da-mi ajutor si spor in a ierta si a fi iertat. Prea Sfanta Treime primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.
RUGACIUNE
Inima mea rosteste cuvinte mici si umile, cerand iertare de la toti din cer si de pe pamant, pentru greselile stiute si nestiute. Nu am scuze pentru cat am gresit, dar cu tot sufletul meu imi doresc sa iert si sa fiu ierat si sa nu mai gresesc, sa ma umplu de iubire pentru intreaga Ta zidire. Amin.
(Material preluat integral de aici)

Cuvânt al Părintelui Sofronie pentru rugăciunea la revărsatul zorilor (1)

Nu e lucru uşor să ne rugăm astfel în fiecare dimineaţă. Dar dacă ne rugăm din inimă, cu toată atenţia, ziua va fi imprimată de rugăciunea noastră şi tot ceea ce se întâmplă va îmbrăca un caracter diferit. Binecuvântarea pe care am cerut-o de la Preaînaltul Dumnezeu va face să se nască o pace în sufletul nostru ce va avea un efect minunat asupra felului în care vedem şi înţelegem lumea.
Omul de rugăciune priveşte mediul înconjurător într-o altă lumină. Calitatea intrinsecă a vieţii sporeşte. Cu timpul, rugăciunea va pătrunde firea noastră până ce treptat un om nou se naşte în Dumnezeu. Iubirea de Dumnezeu, Care îşi trimite cu adevărat binecuvântarea Sa asupra noastră, slobozeşte sufletul nostru de presiunile din afară. Singurul imperativ este acela de a păstra această legătură iubitoare cu Dumnezeu. Nu ne va păsa de ceea ce cred despre noi oamenii sau de felul în care ei ne tratează. Vom înceta să ne mai temem că le pierdem favoarea. îi vom iubi pe semenii noștri fără să ne mai întrebăm dacă și ei ne iubesc pe noi. Hristos ne-a dat porunca de a ne iubi unii pe alții, dar n-a făcut o condiție a mântuirii din faptul ca și ei să ne iubească. Într-adevăr, se poate foarte bine să nu fim agreați pentru independența noastră de spirit. În aceste zile e esențial să fim în stare să ne protejăm pe noi înșine de influența celor cu care venim în contact. Altfel, riscăm să pierdem atât credința, cât și rugăciunea. Toată lumea poate să ne socotească nedemni de atenție, de încredere sau respect - nu va însemna nimic dacă Domnul ne primește. Dimpotrivă, nu ne va fi de nici un folos dacă întreaga lume gândește bine despre noi și ne cântă osanale, dacă Domnul nu vrea să se sălășluiască întru noi. Acesta e doar un fragment al libertății la care se referea Hristos atunci când a spus: ”Și veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi” (In, 8, 32). Singura noastră grijă va fi aceea de a stărui în cuvântul lui Hristos, de a ne face ucenici ai Săi și de a înceta a mai fi slujitori păcatului. Căci ”tot cel ce face păcatul, păcatului îi este rob. Iar robul nu rămâne în casă în veci; Fiul rămâne însă pe veci. Așadar, dacă Fiul vă va face liberi, cu adevărat liberi veți fi” (In. 8, 34-36). Rezultatul final al rugăciunii e acela de a ne face fii ai lui Dumnezeu, și ca fii vom locui pururea în casa Tatălui ostru. ”Tatăl nostru Care ești în ceruri...”
(Arhim. Sofronie Saharov, Rugăciunea – experiența Vieții Veșnice, Editura Deisis, p. 72-73)

Cuvânt al Părintelui Sofronie pentru rugăciunea la revărsatul zorilor (2)

”Desigur, adevărata rugăciune nu vine dintr-odată. Nu e lucru simplu să menținem inspirația fiind înconjurați de apele îngețate ale lumii care nu se roagă. Hristos aruncă Focul Dumnezeiesc pe pământ, și noi ne rugăm Lui ca El să aprindă inimile noastre astfel ca să nu fim biruiți de frigul cosmic, ca nici un nor negru să nu stingă flacăra strălucitoare.
Dintre toate apropierile de Dumnezeu, rugăciunea este cea mai bună și nu în ultimă instanță este singurul mijloc autentic în acest scop. În actul rugăciunii mintea omenească își găsește expresia ei cea mai nobilă. Starea mentală a unui om de știință angajat în cercetare, a artistului ce creează opere de artă, a gânditorului cufundat în filosofie - chiar și a teologilor de profesie ce-și propun învățăturile lor - nu poate fi comparată cu cea a omului de rugăciune ajuns față în Față cu Dumnezeul Cel Viu. Oricare gen de activitate mentală cere mult mai puțină încordare decât rugăciunea. Putem fi în stare să lucrăm zece sau douăsprezece ore, dar sunt suficiente numai câteva clipe de rugăciune și, iată, suntem deja epuizați.” (Arhim. Sofronie Saharov, Rugăciunea – experiența Vieții Veșnice, Editura Deisis, p. 73-74)

Cuvânt al Părintelui Sofronie pentru rugăciunea la revărsatul zorilor (3)

Rugăciunea poate împlini toate lucrurile. Chiar dacă suntem lipsiți de daruri naturale, oricare dintre noi poate să obțină și obține prin rugăciune daruri suprafirești. (Arhim. Sofronie Saharov)