Alcătuiesc acest blog din dorința de a veni în ajutorul celor care doresc să se elibereze de o povară ce le apasă viața și le întunecă ori împiedică bucuria. Este o culegere de materiale pe care le-am întâlnit și folosit în viața mea și pot da mărturie de utilitatea lor. Voi începe cu Seminarul Iertării, alcătuit și aplicat de maica Siluana Vlad și maicile de la Centrul ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, cel cu care am început eu însămi această lucrare și prin care Domnul m-a călăuzit inițial. Acesta a fost un punct esențial pe o cale minunată, care se desfășoară prin Harul lui Dumnezeu spre slava Lui și spre împlinirea faptelor mai înainte zidite de Domnul ca să umblu întru ele (Efeseni 2,10)

Sesiunea 3

UCIDEREA FRATELUI

Uciderea fratelui (Facerea 4, 1- 8)

  1. După aceea a cunoscut Adam pe Eva, femeia sa, şi ea, zămislind, a născut pe Cain şi a zis: „Am dobândit om de la Dumnezeu”. 
  2. Apoi a mai născut pe Abel, fratele lui Cain. Abel a fost păstor de oi, iar Cain lucrător de pământ. 
  3. Dar după un timp, Cain a adus jertfă lui Dumnezeu din roadele pământului. 
  4. Şi a adus şi Abel din cele întâi-născute ale oilor sale şi din grăsimea lor. Şi a căutat Domnul spre Abel şi spre darurile lui, 
  5. Iar spre Cain şi spre darurile lui n-a căutat. Şi s-a întristat Cain tare şi faţa lui era posomorâtă.
Cain a fost rănit în aşteptarea sa privind atenţia lui Dumnezeu și acum trăieşte:

  • Întristare şi descurajare
  • Revoltă faţă de nedreptatea care i se face (sau crede că i se face),
  • Mânie, resentiment şi dorinţă de răzbunare.
    1. Atunci (în acest moment) a zis Domnul Dumnezeu către Cain: "Pentru ce te-ai întristat şi pentru ce s-a posomorât fata ta? 

    2. Când faci bine, oare nu-ţi este faţa senină? Iar de nu faci bine, păcatul bate la uşă şi caută să te târască, dar tu biruieşte-l!"


În acest moment, Dumnezeu intervine pentru a-l ajuta pe Cain să crească, să treacă într-o nouă etapă duhovnicească prin chemarea de a conștientiza:
o Că jertfa este un „răspuns la dragostea lui Dumnezeu” (liturghie) și nu mijloc de procurare a ei (magie);
o Că darul libertății nu este distrus de căderea părinților și astfel poate să aleagă liber să rămână credincios iubirii și dreptății lui Dumnezeu;
o Că nici darul omului de a fi stăpân peste sine și peste lume nu s-a pierdut, ci doar s-a deteriorat prin cădere. Ca urmare, puterea sentimentelor și resentimentelor, devenite oarbe și sălbatice în firea căzută, poate fi biruită prin ascultarea poruncii lui Dumnezeu.
o Că slăbiciunea firii de după cădere nu este „materia păcatului” (libertatea omului ar fi fost desființată), ci prilej de alegere a „păcatului care bate la ușă” ca urmare a libertății de a alege să nu „facă bine”.
o Că neputința se poate transforma în putere dacă se deschide puterii lui Dumnezeu și nu se lasă parazitată de duhurile întunericului care sugerează soluții autonome.

În acest moment și în cele ce urmează Dumnezeu îi arată lui Cain că iubirea Sa nu este alterată nici de calitatea jertfei, nici de sentimentelor negative, ci se „pliază” pe neputințele sale, inclusiv pe o posibilă viclenie în alegerea calității jertfei (tâlcuiri ale Părinților).
Aici Dumnezeu îl invită pe om să se întoarcă la credință în orice punct al căderii s-ar afla.

8. După aceea Cain a zis către Abel, fratele său: "Să ieşim la câmp!" Iar când erau ei în câmpie, Cain s-a aruncat asupra lui Abel, fratele său, şi l-a omorât.
  • Cain n-a primit să „biruiască” păcatul care „bătea la uşă” şi a ales să se lase robit de gelozie, invidie şi revoltă şi s-a răzbunat ucigându-şi fratele. Ucigându-şi fratele, s-a răzbunat, de fapt, pe Dumnezeu.
  • Cain, primul născut şi „omul dobândit de la Dumnezeu” devine primul ucigaş din istoria omenirii. 
  • Crima lui a devenit prima verigă dintr-un lanţ nesfârşit de crime, începutul logicii violenţei ucigătoare care a guvernat şi guvernează lumea aceasta.
  • Crima lui Cain a devenit prototipul tuturor violenţelor omului împotriva omului.


Sentimentul de nedreptate generează violenţă
  1. Ca şi Cain, omul copleșit de sentimentul de nedreptate se întristează, suferă, se revoltă.
  1. Revolta se alimentează și se exprimă prin resentimente (retrăirea și rumegarea sentimentelor dureroase provocate de eveniment).
  2. Resentimentele, întreţinute şi hrănite, conduc la dorinţa de răzbunare.
  1. Energia dorinței de răzbunare va fi folosită de duhul răzbunării care distruge pacea lăuntrică și alimentează ura împotriva fratelui până la dorinţa de a-l distruge.
  1. Ura şi spiritul de răzbunare dau naştere apoi unei spirale distrugătoare care se poate concretiza nu numai în crima uciderii trupului, ci şi în crime, la fel de ucigătoare ca vorbirea de rău, jignirea, batjocura, umilirea
  1. Motorul acestui dinamism ucigaş este refuzul omului de a se maturiza, rămânerea lui în mentalitatea copilului care crede că totul i se datorează.
  1. De aici spiritul de revendicare, de nemulţumire cronică, de permanentă luptă pentru drepturi și favoruri.
  1. Pentru a obține favorurile dorite putem folosi „forme de seducție pornind de la autosugestie până la credințe și acte magice sau chiar ritualuri sălbatice în care sacrificăm victime nevinovate sau chiar pe noi înșine” (cf. Bertrand Vergely).
  1. Povestea lui Cain ne arată că atitudinea egocentrică provoacă violenţă şi-l face pe om orb faţă de darurile pe care le-a primit.
  1. Dar căile Domnului nu sunt căile omului. Cain, şi fiecare om, este invitat să-şi ridice capul şi să asculte pedagogia lui Dumnezeu pentru curăţirea şi transformarea inimii din care „izvorăsc toate relele”. „Adversitatea lumii de care ne temem nu e alta decât cea cuibărită în noi înșine. Umbra noastră.” (cf. Bertrand Vergely).
  1. Orice violenţă împotriva fratelui este, de fapt, un refuz al căii de creştere spirituală oferită de Dumnezeu fiecărui om, în diferite momente ale devenirii sale.
  1. Când violența omului nu e îndreptată spre cucerirea Împărăţiei („Împărăția se ia cu sila” = silire), se întoarce împotriva lui Dumnezeu și a semenilor săi.
  1. Orice violenţă asupra fratelui, transformat în „ţap ispăşitor”, este, până la urmă, o violenţă împotriva lui Dumnezeu.

Justificarea, îndreptăţirea de sine

  1. Oamenii găsesc întotdeauna justificare pentru violenţa lor, se simt întotdeauna îndreptăţiţi să-şi facă singuri dreptate.
  1. Dar a te îndreptăţi înseamnă a lua locul Celui Drept, Dumnezeu.
  1. Îndreptățirea este aruncarea responsabilităţii pe celălalt: „nu eu, tu, el, ea, ei…”
  1. Și ne împiedică să fim conştienţi de responsabilitatea pe care o avem noi înșine.
  1. Îndreptățirea ne împiedică să devenim conştienţi de lucrarea mecanismelor subconştiente de apărare care ne otrăvesc viaţa.
  1. Îndreptățirea ne împiedică să ne dăm seama ce rău i-am făcut noi celuilalt și, ca urmare, acesta se poate simţi singurul vinovat (mai ales dacă este copil).
  1. Într-un abuz, agresorul nu recunoaște nici în fața sa că e responsabil de răul făcut victimei. Ba, mai mult, va sugera că vinovăția și responsabilitatea îi aparține doar victimei. Astfel, victima va sfârși prin a crede că prejudiciul respectiv este pe drept, e legitim. Atunci apare o falsă vinovăţie care-i chinuie pe mulți dintre noi. Datorită ei credem că ofensele ni se cuvin ori de câte ori ne simțim vinovați.
  1. Omul robit de falsa vinovăție se simte mereu vinovat pentru toate și privește ofensele unui abuzator ca fiind legitime sau scuzabile.
  1. Falsa vinovăție îl face pe cel ce a fost victima unui abuz traumatizant să intre într-un mimetism al răului suferit, până la a-l reproduce fără voie asupra propriei persoane sau asupra altora.
  1. Astfel, cel violat va viola, cel abuzat va abuza, cel ce a fost umilit va umili, cel maltratat va maltrata
  1. Sau va alege să se abuzeze pe sine, vizibil (automutilare fizică) sau subtil (autosabotare, mod de hrănire, alegerea situațiilor cu risc ridicat…).


Eliberarea omului de determinări şi de condiţionări

  1. Dumnezeu S-a făcut om şi Hristos a acceptat liber să fie victima răzbunării omului pe Dumnezeu, pentru a face arătată iubirea Sa pentru om şi pentru a-i împăca, prin jertfa Sa, pe oameni cu Tatăl lor Cel Ceresc.
  1. Refuzând ispitele adversarului pe muntele Carantaniei, Mântuitorul a refuzat să salveze lumea îndopând copilul capricios din om care oricât ar primi cere mai mult. Acest refuz a fost chiar actul prin care l-a eliberat din această tiranie. …
  1. Copilul tiran din om face nazuri testând puterea pe care o poate avea asupra adulților. Cedând copilului tiran, adultul îi alimentează pofta sadică de putere flatându-i tiranul inconștient. În același timp își alimentează plăcerea masochistă pe care o poate simți „jertfindu-se” pe sine pentru copil. Dar nu e jertfă, ci o flatare a sclavului inconștient din el. (cf. Bertrand Vergely).
  1. Cuvântul lui Dumnezeu către Cain: „păcatul bate la uşă, dar tu biruieşte-l”, ne arată că avem puterea de a fi liberi, că putem răspunde evenimentului care ne răneşte şi altfel decât prin violenţă.
  1. Chiar dacă această libertate este alterată de cădere, de patimi şi de condiţionările aduse de ele, nu este mai puţin o putere pe care omul o poate exercita după cum voieşte. În orice împrejurare, oricât am fi fost de „presaţi” să acţionăm rău, constatăm că am avut posibilitatea să alegem, să alegem viaţa sau moartea (Deut. 30,19).
  1. Acum, în Biserică, harul ne desăvârșește această libertate, vărsând în neputința noastră puterea lui Dumnezeu.
  1. Numai cu harul lui Dumnezeu, omul poate deveni conştient de moștenirile inconştiente ale firii căzute și de tiparele mimetismului şi se poate elibera de tirania lor.
  1. Libertatea omului nu este distrusă niciodată definitiv.





Tema pentru acasă

  1. Continuaţi să faceţi o rugăciune către Duhul Sfânt în fiecare zi, cu gândul la iertare.
  1. Amintiţi-vă şi descrieţi diferite evenimente în care v-aţi simţit nedreptăţiţi.
  1. Numiţi sentimentele pe care le-aţi avut atunci.
  1. Conștientizați și notați păcatele în care ați căzut ca urmare a sentimentului de nedreptate.
  1. Numiţi resentimentele actuale.
  1. Conștientizați suferința pe care o îndurați datorită resentimentelor și numiți păcatele pe care le repetați ori de câte ori vă simțiți nedreptățiți.
  1. Spovediți ce n-ați spovedit până acum și cereți pocăința care vă aduce bucuria de a intra în mila iubitoare a lui Dumnezeu.
  1. Identificaţi şi descrieţi aspecte din comportamentul dumneavoastră care ar putea fi un mimetism al răului suferit în copilărie.
  2. Faceți un inventar al foloaselor pe care le-ați avut din aceste experiențe și rugați-vă pentru cei ce v-au rănit.
  1. Mulțumiți în fiecare seară pentru darul zilei, inclusiv pentru necazuri. Veți descoperi că totul e dar și acest dar va spori mereu mai mult.
(Material preluat integral de aici)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu